Fara Punctuatie

La multi ani MAJESTATE!!!

Posted in Neclasificat by cridas on 25/10/2011

Discursul integral al Regelui Mihai I al României din Parlament

 

Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visele și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.

Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură.

Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional. Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății.

Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem

ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.

Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.
În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.

Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.

Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați.

Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Tagged with: ,

HOROSCOP – 2011 ANUL IEPURELUI DE METAL

Posted in Neclasificat by cridas on 07/01/2011

Anul 2011, in zodiacul chinezesc corespunde Iepurelui de Metal. Conform mitologiei chinezesti, Iepurele de Metal, reprezinta simbolul rezistentei. Noul An chinezesc va incepe pe 03 Februarie 2011.

Echivalent in astrologia europeana: zodia Pesti
Piatra norocoasa: smarald, jad
Cele mai bune ore: 5-7 dimineata
Sezon : primavara, luna martie
Culori norocoase: gri, alb
Moto: „sunt ambitios”
Directia norocoasa: Est
Compatibilitate maxima: capra, porcul

PERSONALITATE
Iepurele (pisica) are calitati remarcabile: inteligenta, creativitate, compasiune, sensibilitate, intuitie, diplomatie, siretenie in atingerea scopurilor. Prefera sa evite conflictul, abordand calmul, crede cu tarie in prieteni si familie. Intotdeauna poate gasi solutii pentru orice fel de probleme, are un talent deosebit de a se descurca in cele mai dificile situatii, stie sa se faca remarcat si cade mereu in picioare. Se simte cel mai confortabil acasa la el si locuinta lui va fi tot timpul bine ingrijita. Este destul de conservator, manierat si elegant. Datorita naturii lui timide, de multe ori va fugi de situatiile agresive si de competitie. Marele defect al iepurelui este lenea (poate ajunge sa doarma pe lauri si nu se mai oboseste pentru a-si mari avantajele).

CARIERA
Ar trebui sa lucreze mai mult la dezvoltarea increderii in propria persoana si la dezvoltarea valorilor personale, deoarece aceste lucruri il pot ajuta sa se simta in siguranta. In relatii, tinde sa dea mai mult decat primeste si asa ajunge la asteptari nerealiste si situatii nesanatoase. Are nevoie de un partener care sa nu profite de el. Este un foarte bun comunicator, acesta fiind motivul pentru care prietenii si cunostintele pot cauta sfatul lui. Poate fi scriitor, editor, terapeut, medic, administrator, ori profesor.

O persoana cu foarte mult noroc in viata, cu mult bun gust si rafinament, cu o vorba dulce si amabila, cu mult tact si simt diplomatic, iepurele adult poate deveni un excelent politician sau diplomat de cariera. In general, iepurele lasa impresia ca stie mai multe decat spune, fapt care ii asigura libertatea de miscare si il ajuta sa isi rezolve propriile afaceri. Astfel, in orice imprejurare neplacuta, iepurele cade intotdeauna in picioare.

COPILUL
Simpatic, ascultator si manierat, copilul iepure este foarte usor de disciplinat. Invata usor si bine, nu este agresiv si nu va avea necazuri cu ceilalti copii. Isi ajuta parintii in gospodarie si va spune doar ce crede el ca vreti sa auziti. Asta nu inseamna ca nu va face tot ceea ce vrea el.

BANI
Viclean in aranjarea afacerilor, cu o fire linistita, docila si inselatoare, chibzuita si grijulie cu propria persoana, fiti siguri ca are o vointa puternica si isi urmareste propriile interese cu foarte multa precizie, dar dintr-o pozitie modesta si umila.

RELATII
Foarte manierat, nu va folosi niciodata cuvinte vulgare, gandind ca orice situatie se poate rezolva elegant si pana sa banuiti dv. ce crede cu adevarat, i-ati si dat aprobarea fara sa va dati seama.
Egoist, hipersensibil, lenes si foarte indiferent, putem spune ca iepurele este destul de represiv, daca ii este amenintata afacerea sau viata de familie. Dezgustul pentru certuri si dorinta pentru o viata cat mai usoara nu il vor face sa accepte niciodata compania oamenilor cu mare risc. Iepurele pur si simplu sare peste obstacole si este destul de destept sa stea departe de necazuri.

Nativa iepure
Doamna Iepure, spirituala, intelegatoare si amabila cu familia si prietenii, este totusi destul de cruda si barfitoare cu ceilalti. Are mare nevoie de confort si de lux si nu va ezita sa faca o casatorie din interes. Cu aceleasi miscari gratioase si fermecatoare, isi rezolva toate problemele. Copiilor sai nu le va lipsi insa nimic.

Iepurele de Metal
Metalul ii da Iepurelui un comportament mai energic decat in cazul celorlalte elemente (apa, foc, lemn, pamant). Acestia sunt foarte ambitiosi si pot fii chiar sireti in relatiile cu ceilalti. Sunt devotati in actiunile lor, fiind niste parteneri pasionali, dar nu-si exteriorizeaza afectiunea. Determinarea lor le poate afecta munca, relatiile personale, fiind cunoscuti prin faptul ca se „cufunda” efectiv in proiectele sale, profesionale si personale.

Compatibilitati
O mare influenta asupra compatibilitatii zodiilor si a caracterului nativilor din aceste zodii o au anul nasterii prin elementul sau (foc, aer, apa, pamant, metal, lemn) si Ascendentul prin semnul care domina ora de nastere.

Iepure-Sobolan
Buni amici, se respecta reciproc, colaboreaza bine, dar nu mai mult decat atat.

Iepure-Bivol
Relatie moderata. Vor coopera, dar nu au mai nimic in comun.

Iepure-Tigru
Cu multe neintelegeri si cu prea putina incredere a unuia in celalalt, este bine sa se intalneasca cat mai rar.

Iepure-Iepure
Relatii bune de colaborare si de ajutor reciproc.

Iepure-Dragon
Au unele interese comune si chiar daca mai apar neintelegeri, incearca sa le rezolve.

Iepure-Sarpe
Colaborare buna, cu multe rezerve ale unuia fata de celalalt. Se tolereaza reciproc. Nimic nu ii atrage pe unul catre celalalt.

Iepure-Cal
Nu vor lucra bine impreuna si nu exista intre ei decat conflicte.

Iepure-Capra
Relatie excelenta. Cu multa iubire si intelegere, vor fi fericiti impreuna si vor avea multe succese.

Iepure-Maimuta
Relatie moderata. Nu au prea multa incredere unul in altul, dar cu timpul relatia poate deveni buna.

Iepure-Cocos
Incompatibilitate. Nu vor cauta decat sa se domine reciproc.

Iepure-Caine
Relatie foarte buna. Cu foarte multa incredere si respect reciproc, cele doua semne vor avea multe reusite impreuna.

Iepure-Mistret
O legatura durabila, plina de iubire, desi mai pot aparea si unele conflicte.

Sursa: HotNews

Indemnizatie crestere copil

Posted in Neclasificat, Stiri by cridas on 11/05/2010

UPDATE: Cuantumul indemnizatiei pentru cresterea copilului va fi redus, de la 1 iunie, cu 25%. Scaderea va fi aplicata la cuantumul rezultat din echivalentul a 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, a declarat pentru Mediafax consilierul premierului pe probleme economice, Andreea Vass-Paul.

„Varianta agreata pentru noua indemnizatie pentru cresterea copiilor in Romania este pastrarea perioadei de acordare a indemnizatiei la doi ani si a procentului de 85% din nivelul salariului obtinut in ultimele 12 luni lucratoare si diminuarea temporara cu 25% a cuantumului astfel rezultat. Vor fi mentinute limitele minimale si maximale fixe de 600 lei, respectiv 4.000 lei. Astfel, discutam despre pastrarea de facto a abordarii procentuale la un nivel de 64% din salariu, dar nu mai putin de 600 lei si nu mai mult de 4.000 lei, incepand cu 1 iunie 2010”, a spus consilierul premierului.

Indemnizatia pentru cresterea copilului ar putea fi micsorata la 600 de lei, de la nivelul maxim din prezent de 4.000 de lei, urmand ca fiecare copil sa primeasca o alocatie pentru crestere in valoare de 200 de lei, au declarat pentru NewsIn surse din Ministerul Muncii.

„Dorim sa revenim la vechea lege si sa se renunte la facilitatea acordata in acest moment pentru cresterea copilului, respectiv acel cuantum de 85% din media veniturilor realizate in ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei. Indemnizatia pentru cresterea copilului ar putea fi stabilita la 600 de lei, o decizie in acest sens urmand a fi luata miercuri in Guvern”, au precizat surse oficiale din Ministerul Muncii.