Fara Punctuatie

Ce filme romanesti vom vedea in 2011

Posted in Film by cridas on 02/01/2011

Multe dintre filmele autohtone care vor avea premiera în 2011 erau aşteptate în 2010, iar câteva dintre ele au fost turnate în 2010. Majoritatea au primit granturi de producţie înainte de 2009, pentru că în 2009 CNC nu a organizat concurs de finanţare. Câteva sunt realizate, însă, independent de stat. Majoritatea sunt coproducţii internaţionale, alt lucru bun fiind diversitatea tematică şi stilistică. Vezi mai jos care sunt cele aproape 20 de filme romanesti pe care le-am putea vedea in 2011.

„Aurora”, de Cristi Puiu – A avut premiera mondială anul trecut, în cadrul secţiunii „Un Certain Regard” a Festivalului de la Cannes, şi de atunci circulă prin festivaluri. Iniţial, Mandragora anunţase că îl scoate acasă în toamna lui 2010, dar finalmente l-a amânat pentru primăvara lui 2011 (un alt film produs de Mandragora, „Morgen”, a ieşit tot în toamna lui 2010.). „Aurora” a fost văzut deja în România în cadrul Festivalului Transilvania, împărţind publicul în două: unii au admirat curajul lui Cristi Puiu de a sta pe ecran (ca actor) timp de trei ore, precum şi pariul său regizoral, alţii au găsit riscate ambele situaţii. Cristi Puiu explorează zonele ascunse ale nebuniei şi limitele realităţii surprinse de cinema, urmărind în amănunt pregătirile pe care un bărbat din zilele noastre le face pentru o triplă crimă.

„Din dragoste, cu cele mai bune intenţii”, de Adrian Sitaru – A fost filmat în 2010, dar producătorul român, HiFilm, anunţa încă din timpul producţiei că îl va scoate pe ecranele româneşti în toamna lui 2011. În cel de-al doilea lungmetraj al său Adrian Sitaru investighează felul în care reacţionăm atunci când viaţa cuiva drag e în pericol. Personajul central al filmului e un tânăr a cărui mamă are o problemă crucială de sănătate. Filmul nu se concentrează pe situaţia mamei, ci pe reacţia fiului care nu ştie gestiona o situaţie de o asemenea gravitate. Adrian Sitaru l-a distribuit în rolul principal pe Bogdan Dumitrache, unul dintre actorii pentru care anul 2010 a însemnat, poate, adevărata lansare în cinema, propunând (după surpriza din filmul de debut, „Pescuit sportiv”) şi o nouă abordare stilistică.

„Loverboy”, de Cătălin Mitulescu – Al doilea lungmetraj al lui Cătălin Mitulescu, al cărui titlu de lucru a fost „Un balon în formă de inimă”, a avut o gestaţie lungă (a câştigat la CNC în 2006), până s-a definitivat scenariul şi s-au strâns banii. Între timp, Cătălin Mitulescu a fost ocupat şi să producă filmele altora (de pildă, „Eu când vreau să fluier, fluier”). Preluând din filmul lui Florin Şerban actorii principali, pe George Piştereanu şi Ada Condeescu, Mitulescu a rescris scenariul ajungând la povestea unui tânăr care trăieşte lângă Dunăre, seducând fete şi plasându-le în reţele de prostituţie până când se îndrăgosteşte „pe bune” de o victimă. Filmul e o coproducţie între firma lui Cătălin Mitulescu, Strada Film, şi companiile suedeze Film i Väst AB şi Chimney Pot, compania sârbă Cinebox, precum Les films Pelléas (Franţa). Premiera a fost deja anunţată pentru 2011.

„Principii de viaţă” , de Constantin Popescu – Terminat din 2010, producătorul HiFilm a preferat să-i facă premiera mondială în cadrul unui festival cunoscut (Valladolid) înainte de a-l aduce acasă. A existat şi un alt motiv – faptul că lungmetrajul de debut al cineastului, „Portretul luptătorului la tinereţe” , trebuia să aibă înaintea lui premiera, iar acest lucru s-a produs în toamna lui 2010. Bazat pe scenariul lui Răzvan Rădulescu şi Alex Baciu, „Principii de viaţă” se ocupă de câteva evenimente banal-revelatoare din viaţa unui bărbat de vârstă mijlocie, din zilele noastre. Greu de crezut, filmul îi dă în sfârşit lui Vlad Ivanov primul rol principal în cinema.

„Periferic”, de Bogdan George Apetri – Era aşteptat pe ecranele noastre din 2010, pentru că a participat cot la cot cu „Morgen” (de Marian Crişan) în Competiţia Internaţională a Festivalului de la Locarno. De atunci, filmul absolventului de Drept convertit la cinema (şi şcolit în America) a colindat festivalurile, umplându-şi sacoşa de premii: Premiul pentru Cel mai bun film de ficţiune – Trofeul Golden Alexander, Premiul de interpretare feminină – Ana Ularu şi Premiul Asociaţiei Criticilor de Film Greci – toate la Salonic, Premiul criticii elveţiene pentru Ana Ularu – la Locarno, patru premii la Varşovia: Premiul special pentru cel mai bun scenariu, Menţiune specială acordată Anei Ularu, Premiul Federatiei Internationale a Criticilor de Film (FIPRESCI) si Mentiunea speciala a Juriului Ecumenic, precum şi Premiul FIPRESCI la Viena. Filmul o urmăreşte în decursul unei zile pe o tânără femeie (Ana Ularu), învoită din penitenciar ca să participe la înmormântarea mamei, dar care plănuieşte, de fapt, să-şi recupereze copilul şi să fugă din ţară. Filmul e o coproducţie româno-austriacă între Saga Film şi Aichholzer Filmproduktion Austria.

„Bună, ce faci?”, de Alexandru Maftei – E o comedie romantică ce va avea, probabil, succes în România, ţară fără tradiţia genului respectiv, dar care are nevoie şi de altceva decât de filme de festival. Comediile romantice de dinainte de 1989 purtau ştampila ideologică, iar după 1990 genul a fost uitat complet. Alexandru Maftei are ambiţia de a face un curat film de gen, lucru vizibil şi în stilistica filmului. Scenariul scris de Lia Bugnar are ca personaje principale doi soţi, interpretaţi de Dana Voicu şi Ionel Mihăilescu, ce se îndrăgostesc anonim pe internet. Filmul e o coproducţie România-Spania-Italia între Rollin Studio, ABS Film Company şi Trees Pictures, şi a fost filmat în 2009. El are şi un agent de vânzări internaţional, M-Appeal, care speră să înceapă să-l vândă odată ce va fi avut premiera americană, în ianuarie 2011, la Palm Springs.

„Misiunea managerului de resurse umane”, de Eran Riklis – Coproducţia israeliano-franco-germano-română (prin HaiHui Entertainment) era aşteptată pe ecranele româneşti şi în 2010, dat fiind că filmul a avut premiera mondială la jumătatea anului, în cadrul Festivalului de la Locarno (unde a fost distinsă cu Premiul Publicului.). Avându-i în distribuţie pe Mark Ivanir, Gury Alfie, Irina Petrescu, Papil Panduru, Şerban Stanoevici, filmul este odiseea unui director israelian de resurse umane care-şi regăseşte umanitatea însoţind în România cadavrul unei românce ucise într-un atentat.

„Ursul”, de Dan Chişu – Al doilea lungmetraj al lui Dan Chişu (după „Websitestory”) a câştigat finanţare de la CNC în 2008 şi fost filmat în 2009. Avându-l pe Goran Bregovic ca autor al coloanei sonore, filmul e o comedie dulce-amară cu acţiunea plasată în 1990, când directorul Circului de Stat din Bucureşti vrea să vândă un urs bătrân şi bolnav unui vânător german, pentru a mai astupa găurile din buget. Angajaţii circului fac corp comun pentru a apăra animalul. Din distribuţie fac parte: Mihai Constantin, Magda Catone, Claudiu Bleonţ, Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu şi Andreea Grămoşteanu. Producător e Libra Film, prin Tudor Giurgiu, care a declarat anul trecut că premiera filmului ar avea loc în martie 2011.

„Şi caii sunt verzi pe pereţi”, de Dan Chişu – Al treilea lungmetraj al lui Dan Chişu, filmat anul trecut, ar putea avea premiera în toamna lui 2011. Filmul e produs de Tandem Film Production şi DaKINO Productions, independent de banii de la CNC, şi se concentrează pe destinul unui magazioner rămas fără slujbă şi care înţelege că viitorul său depinde de cunoştinţele de operare pe calculator. Drumul său se va întretăia cu cel al unui adolescent care îşi caută tatăl. „Şi caii sunt verzi pe pereţi” este încă un titlu de lucru.

„Copilăria lui Icar”, de Alexandru Iordăchescu – Lungmetrajul de debut al cineastului elveţian de origine română ar fi putut avea şi anul trecut premiera românească, fiind gata din 2009. La fel ca „Bună, ce faci?”, şi el vine cu ceva diferit faţă de curentul minimalist sau reflectarea nemachiată a realităţii româneşti. Alexandru Iordăchescu face un thriller psihologico-metafizic despre tinereţea veşnică şi binefacerile/pericolele geneticii. Din nefericire, a fost ultimul film al protagonistului, Guillaume Depardieu, decedat la câteva zile după ce părăsise România. „Copilăria lui Icar” e produs de Elefant Films, companie înfiinţată de Alexandru Iordăchescu şi Ruxandra Zenide.

„Micul spartan”, de Dragoş Iuga – Un alt film de debut, şi el complet ieşit din trend. Cunoscut mai ales ca autor de scurtmetraje de animaţie, Dragoş Iuga ar putea ieşi cu „Micul spartan” în 2011,el terminând filmările în noiembrie 2010. Cu o finanţare de la CNC câştigată în 2008, filmul e un „mockumentary”, adică un film care prezintă evenimente fictive în maniera unui documentar. Eroul său e un tânăr care suferă de nanism hipofizar. Filmul îmbină realitatea cu elementele fantastice şi filmările cu actori cu animaţia CGI, realizată tot de Dragoş Iuga. Acesta şi-a filmat protagonistul timp de 12 ani pe digital, 16 şi 35 mm. Filmul e produs de Temple Film şi Yakasha Film, şi se adresează publicului de toate vârstele.

„Se caută o mamă”, de Adrian Popovici – Ar putea avea premiera în toamna lui 2011, deşi producătorii vor mai întâi să încerce să-l trimită la festivaluri. Filmul e o coproducţie româno-moldovenească între Artis Film, Moldova Film şi Diametral-Film, turnată în întregime în Republica Moldova, vara trecută. Scenariul scris de Valeriu Ţurcanu şi Pascal Ilie Virgil are ca temă traficul de carne vie dinspre Europa de Est spre Occident, concentrându-se pe o femeie care scapă exploatării sexuale pentru a reveni acasă, în Republica Moldova, ca să-şi scoată copilul de la orfelinat. Pe lângă actori moldoveni, din distribuţie fac parte şi actori străini – Michael Ironside, Paolo Seganti, Vas Blackwood.

„53 de ore şi ceva”/„Liceenii mileniului trei” , de Adrian Popovici – Ar fi trebuit să iasă pe ecrane încă din 2009. Este un nou capitol al seriei „Liceenii”, care cuprinde „Declaraţie de dragoste“ (1985), „Liceenii“ (1987), „Extemporal la dirigenţie“ (1987), „Liceenii rock’n’roll“ (1992) şi „Liceenii în alertă“ (1993). Cele două variante de titlu se datorează faptului că multă vreme s-a vehiculat titlul de lucru „Liceenii mileniului trei”, după care producătorul Artis Film a anunţat titlul final, „53 de ore şi ceva”. Cât priveşte subiectul, el poate fi rezumat la ideea că liceenii de azi nu se mai bat cu probleme la română şi cu greutăţile la „mate”, ci cu drogurile. Din distribuţie fac parte: Cristi Popa, Andi Vasluianu, Claudiu Bleonţ, Ioana Blaj, Alex Potocean.

„Naşa” de Virgil Nicolaescu – Plecând de la filmele americane cu gangsteri, scenariştii Tudor Voican şi Viorel Mihalcea au imaginat o poveste din zilele noastre în care o americancă stabilită la Bucureşti şi măritată cu un om de afaceri local se vede nevoită să recurgă la învăţăturile filmelor de gen pentru a-şi salva soţul arestat pe nedrept. „Naşa” e o comedie produsă de MediaPro Pictures a cărei premieră, anunţată încă de anul trecut, e februarie 2011. Personajul principal este interpretat de actriţa americană Whitney Anderson, căreia îi dau replica Dragoş Bucur, în rolul soţului, şi Răzvan Vasilescu, în cel al avocatului familiei. Scenariul a câştigat finanţare de la CNC în 2006. „Naşa” este, de asemenea, un lungmetraj de debut.

„Tatăl-fantomă”, de Lucian Georgescu – Inspirat dintr-o povestire parţial autobiografică a lui Barry Gifford (scenaristul filmelor lui David Lynch „Wild at Heart” şi “Lost Highway”), scenariul scris de Lucian Georgescu are în centru un profesor universitar american care îşi ia un an sabatic pentru a reveni în Europa (Viena, Transilvania şi Bucovina) în scopul căutării propriilor rădăcini. Filmările principale au luat sfârşit în decembrie 2008, dar s-a mai filmat şi în 2009 şi, respectiv, 2010. Rolul principal e interpretat de Marcel Iureş, alături de care mai joacă Mihaela Sârbu, Mihai Constantin, Valer Dellakeza, Nicodim Ungureanu, Mirela Oprişor şi chiar Barry Gifford. Filmul este vorbit în engleză şi e produs de Generic Audiovizual SRL (GAV). Coloana sonoră îi aparţine compozitorului german Johannes Malfatti.

„Ceva bun de la viaţă”, de Dan Piţa – Al treilea film produs de MediaPro Pictures pentru Dan Piţa avea anunţată ca dată de ieşire din postproducţie decembrie 2010. Revenind la o temă recurentă în filmele sale – prietenia unor tineri pe fundalul unor realităţi sociale dificile -, filmul are ca personaje principale doi tineri crescuţi la orfelinat, care muncesc din greu într-o mină. Filmările au avut loc în perioada aprilie-iunie 2010 şi s-au desfăşurat numai în locaţie. Dan Piţa lansează din nou actori necunoscuţi: Corneliu Ulici, Dragoş Dumitru, Anastasia Dumitrescu, Adelaida Perjoiu. Răzvan Popescu şi Alex Molico sunt autorii scenariului.

„Undeva la Palilula”, de Silviu Purcărete – Primul film realizat de cunoscutul regizor de teatru este un proiect scump pentru România – 1,6 milioane de euro (din care doar un sfert acoperit de CNC), care a necesitat decoruri construite de la zero pe cei 10.000 de metri pătraţi ai unei fabrici părăsite (unde s-au ridicat un ospiciu, un lac, o livadă), precum şi efecte grafice şi vizuale deosebite. Libra Film anunţa anul trecut că filmul nu va fi gata înainte de martie 2011, deşi iniţial intenţionase să-i facă premiera toamna trecută, în cadrul Festivalului de la Veneţia. „Undeva la Palilula” este o comedie neagră, cu accente onirice, despre viaţa în comunism, care îi aduce împreună pe Dimeny Aron, Răzvan Vasilescu, George Mihăiţă, Ilie Gheorghe, Ofelia Popii, Ioana Crăciunescu, Marius Manole şi Constantin Chiriac.

„Tanti”, de Şerban Marinescu – Trebuia să iasă pe ecrane în 2010, dar nu a găsit distribuitor. Filmul prelucrează scenariul lui Mircea Daneliuc, fiind povestea unei femei care se îndrăgosteşte un bărbat mai tânăr, pe un fundal social destul de pronunţat. „Tanti” este produs de MDV Film în coproducţie cu Tandem Film Production şi a câştigat finanţare de la CNC în 2006. Rolul principal e deţinut de Cecilia Bârbora, alături de care apar Mircea Silaghi, Ana Pasti şi Cosmina Păsărin.

sursa: Hotnews

Câștigătorii premiilor Oscar 2010

Posted in Film by cridas on 08/03/2010

Lista completă a câştigătorilor premiilor Oscar 2010 este următoarea:

1. CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL PRINCIPAL: Jeff Bridges („Crazy Heart”)
2. CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL SECUNDAR: Christoph Waltz („Inglorious Basterds”)
3. CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL PRINCIPAL: Sandra Bullock („The Blind Side”)
4. CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL SECUNDAR: Mo’Nique („Precious: Based on the Novel Push by Sapphire”)
5. CEL MAI BUN FILM DE ANIMAŢIE AL ANULUI: „Up” (Pete Docter)
6. CEA MAI BUNĂ SCENOGRAFIE: „Avatar”
7. CEA MAI BUNĂ IMAGINE: „Avatar” (Mauro Fiore)
8. CELE MAI BUNE COSTUME: „The Young Victoria” (Sandy Powell)
9. CEL MAI BUN REGIZOR: Kathryn Bigelow („The Hurt Locker”)
10. CEL MAI BUN DOCUMENTAR: „The Cove” (Louie Psihoyos şi Fisher Stevens)
11. CEL MAI BUN DOCUMENTAR DE SCURT-METRAJ: „Music by Prudence” (Roger Ross Williams şi Elinor Burkett)
12. CEL MAI BUN MONTAJ: „The Hurt Loker” (Bob Murawski şi Chris Innis)
13. CEL MAI BUN FILM STRĂIN AL ANULUI: „El secreto de sus ojos ” (Argentina , Juan José Campanella)
14. CEL MAI BUN MACHIAJ: „Star Trek”
15. CEA MAI BUNĂ COLOANĂ SONORĂ: „Up” (Michael Giacchino)
16. CEA MAI BUNĂ MELODIE ORIGINALĂ: „The Weary Kind” („Crazy Heart”)
17. CEL MAI BUN FILM AL ANULUI: „The Hurt Locker”
18. CEL MAI BUN SCURT METRAJ DE ANIMAŢIE: „Logorama” (Nicolas Schmerkin)
19. CEL MAI BUN SUNET: „The Hurt Locker” (Paul N.J. Ottosson)
20. CEL MAI BUN MIXAJ SONOR: „The Hurt Locker” (Paul N.J. Ottosson şi Ray Beckett)
21. CELE MAI BUNE EFECTE SPECIALE: „Avatar” (Joe Letteri, Stephen Rosenbaum, Richard Baneham şi Andy Jones)
22. CEL MAI BUN SCENARIU ADAPTAT: „Precious: Based on the Novel Push by Sapphire” (Geoffrey Fletcher)
23. CEL MAI BUN SCENARIU ORIGINAL: „The Hurt Locker” (Mark Boal)
24. CEL MAI BUN SCURT METRAJ DE FICŢIUNE: „The New Tenants” (Joachim Back şi Tivi Magnusson)

Lista câştigătorilor la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin

Posted in Film by cridas on 21/02/2010

Filmul de debut al regizorului Florin Şerban şi-a adjudecat două trofee, sâmbătă seară, la Berlinală: marele premiu al juriului, şi premiul Alfred Bauer, pentru deschiderea unor noi perspective în cinematografie.

Lista câştigătorilor la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin:

Ursul de Aur pentru cel mai bun film – „Honey”, de Semih Kaplanoglu
Ursul de Argint – Marele Premiu al juriului – „Eu când vreau să fluier, fluier”, de Florin Şerban
Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor – Roman Polanski pentru „The Ghost Writer”
Ursul de Argint pentru cea mai bună actriţă – Koji Wakamatsu pentru „Caterpillar”
Ursul de Argint pentru cel mai bun actor – Grigory Dobrygin şi Sergei Puskepalis pentru „How I Ended This Summer”
Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu – „Apart Together”, Wang Quan’an
Ursul de Argint pentru Outstanding Artistic Achievement – „How I Ended This Summer”, de Alexei Popogrebskiy
Premiul Guild of German Art House Cinemas – „Faith”, de Burhan Qurbani
Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din competiţie – „Honey”, de Semih Kaplanoglu
Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din secţiunea Panorama – „Kawasaki’s Rose”, de Jan Hrebejk
Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din secţiunea Forum – „Still Alive In Gaza”, de Nicolas Wadimoff
Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiţie – „A Family”, de Pernille Fischer Christensen
Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din Panorama – „Parade”, de Isao Yukisada
Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din Forum – „Crab Trap”, de Oscar Ruíz Navia
Premiul C.I.C.A.E. pentru cel mai bun film din Panorama – „Kawasaki’s Rose”, de Jan Hrebejk
Premiul C.I.C.A.E. pentru cel mai bun film din Forum – „Winter’s Bone”, de Debra Granik
Caligari Film Prize – „The Mouth of the Wolf”, de Pietro Marcello
NETPAC Prize – „Au revoir Taipei”, de Arvin Chen
Peace Film Award – „Son Of Babylon”, de Mohamed Al-Daradji
Amnesty International Film Prize (ex aequo) – „Son Of Babylon”, de Mohamed Al-Daradji, şi „Waste Land”, de Lucy Walker, João Jardim, Karen Harley.

Tagged with: , ,

Nominalizari Oscar 2010

Posted in Film by cridas on 02/02/2010

Actor in a Leading Role

Jeff Bridges in “Crazy Heart”
George Clooney in “Up in the Air”
Colin Firth in “A Single Man”
Morgan Freeman in “Invictus”
Jeremy Renner in “The Hurt Locker”

Actor in a Supporting Role

Matt Damon in “Invictus”
Woody Harrelson in “The Messenger”
Christopher Plummer in “The Last Station”
Stanley Tucci in “The Lovely Bones”
Christoph Waltz in “Inglourious Basterds”

Actress in a Leading Role

Sandra Bullock in “The Blind Side”
Helen Mirren in “The Last Station”
Carey Mulligan in “An Education”
Gabourey Sidibe in “Precious: Based on the Novel ‘Push’ by Sapphire”
Meryl Streep in “Julie & Julia”

Actress in a Supporting Role

Penélope Cruz in “Nine”
Vera Farmiga in “Up in the Air”
Maggie Gyllenhaal in “Crazy Heart”
Anna Kendrick in “Up in the Air”
Mo’Nique in “Precious: Based on the Novel ‘Push’ by Sapphire”

Animated Feature Film

“Coraline” Henry Selick
“Fantastic Mr. Fox” Wes Anderson
“The Princess and the Frog” John Musker and Ron Clements
“The Secret of Kells” Tomm Moore
“Up” Pete Docter

Art Direction

“Avatar” Art Direction: Rick Carter and Robert Stromberg; Set Decoration: Kim Sinclair
“The Imaginarium of Doctor Parnassus” Art Direction: Dave Warren and Anastasia Masaro; Set Decoration: Caroline Smith
“Nine” Art Direction: John Myhre; Set Decoration: Gordon Sim
“Sherlock Holmes” Art Direction: Sarah Greenwood; Set Decoration: Katie Spencer
“The Young Victoria” Art Direction: Patrice Vermette; Set Decoration: Maggie Gray

Cinematography

“Avatar” Mauro Fiore
“Harry Potter and the Half-Blood Prince” Bruno Delbonnel
“The Hurt Locker” Barry Ackroyd
“Inglourious Basterds” Robert Richardson
“The White Ribbon” Christian Berger

Costume Design

“Bright Star” Janet Patterson
“Coco before Chanel” Catherine Leterrier
“The Imaginarium of Doctor Parnassus” Monique Prudhomme
“Nine” Colleen Atwood
“The Young Victoria” Sandy Powell

Directing

“Avatar” James Cameron
“The Hurt Locker” Kathryn Bigelow
“Inglourious Basterds” Quentin Tarantino
“Precious: Based on the Novel ‘Push’ by Sapphire” Lee Daniels
“Up in the Air” Jason Reitman

Documentary (Feature)

“Burma VJ” Anders Østergaard and Lise Lense-Møller
“The Cove” Nominees to be determined
“Food, Inc.” Robert Kenner and Elise Pearlstein
“The Most Dangerous Man in America: Daniel Ellsberg and the Pentagon Papers” Judith Ehrlich and Rick Goldsmith
“Which Way Home” Rebecca Cammisa

Documentary (Short Subject)

“China’s Unnatural Disaster: The Tears of Sichuan Province” Jon Alpert and Matthew O’Neill
“The Last Campaign of Governor Booth Gardner” Daniel Junge and Henry Ansbacher
“The Last Truck: Closing of a GM Plant” Steven Bognar and Julia Reichert
“Music by Prudence” Roger Ross Williams and Elinor Burkett
“Rabbit à la Berlin” Bartek Konopka and Anna Wydra

Film Editing

“Avatar” Stephen Rivkin, John Refoua and James Cameron
“District 9” Julian Clarke
“The Hurt Locker” Bob Murawski and Chris Innis
“Inglourious Basterds” Sally Menke
“Precious: Based on the Novel ‘Push’ by Sapphire” Joe Klotz

Foreign Language Film

“Ajami” Israel
“El Secreto de Sus Ojos” Argentina
“The Milk of Sorrow” Peru
“Un Prophète” France
“The White Ribbon” Germany

Makeup

“Il Divo” Aldo Signoretti and Vittorio Sodano
“Star Trek” Barney Burman, Mindy Hall and Joel Harlow
“The Young Victoria” Jon Henry Gordon and Jenny Shircore

Music (Original Score)

“Avatar” James Horner
“Fantastic Mr. Fox” Alexandre Desplat
“The Hurt Locker” Marco Beltrami and Buck Sanders
“Sherlock Holmes” Hans Zimmer
“Up” Michael Giacchino

Music (Original Song)

“Almost There” from “The Princess and the Frog” Music and Lyric by Randy Newman
“Down in New Orleans” from “The Princess and the Frog” Music and Lyric by Randy Newman
“Loin de Paname” from “Paris 36” Music by Reinhardt Wagner Lyric by Frank Thomas
“Take It All” from “Nine” Music and Lyric by Maury Yeston
“The Weary Kind (Theme from Crazy Heart)” from “Crazy Heart” Music and Lyric by Ryan Bingham and T Bone Burnett

Best Picture

“Avatar” James Cameron and Jon Landau, Producers
“The Blind Side” Nominees to be determined
“District 9” Peter Jackson and Carolynne Cunningham, Producers
“An Education” Finola Dwyer and Amanda Posey, Producers
“The Hurt Locker” Nominees to be determined
“Inglourious Basterds” Lawrence Bender, Producer
“Precious: Based on the Novel ‘Push’ by Sapphire” Lee Daniels, Sarah Siegel-Magness and Gary Magness, Producers
“A Serious Man” Joel Coen and Ethan Coen, Producers
“Up” Jonas Rivera, Producer
“Up in the Air” Daniel Dubiecki, Ivan Reitman and Jason Reitman, Producers

Short Film (Animated)

“French Roast” Fabrice O. Joubert
“Granny O’Grimm’s Sleeping Beauty” Nicky Phelan and Darragh O’Connell
“The Lady and the Reaper (La Dama y la Muerte)” Javier Recio Gracia
“Logorama” Nicolas Schmerkin
“A Matter of Loaf and Death” Nick Park

Short Film (Live Action)

“The Door” Juanita Wilson and James Flynn
“Instead of Abracadabra” Patrik Eklund and Mathias Fjellström
“Kavi” Gregg Helvey
“Miracle Fish” Luke Doolan and Drew Bailey
“The New Tenants” Joachim Back and Tivi Magnusson

Sound Editing

“Avatar” Christopher Boyes and Gwendolyn Yates Whittle
“The Hurt Locker” Paul N.J. Ottosson
“Inglourious Basterds” Wylie Stateman
“Star Trek” Mark Stoeckinger and Alan Rankin
“Up” Michael Silvers and Tom Myers

Sound Mixing

“Avatar” Christopher Boyes, Gary Summers, Andy Nelson and Tony Johnson
“The Hurt Locker” Paul N.J. Ottosson and Ray Beckett
“Inglourious Basterds” Michael Minkler, Tony Lamberti and Mark Ulano
“Star Trek” Anna Behlmer, Andy Nelson and Peter J. Devlin
“Transformers: Revenge of the Fallen” Greg P. Russell, Gary Summers and Geoffrey Patterson

Visual Effects

“Avatar” Joe Letteri, Stephen Rosenbaum, Richard Baneham and Andrew R. Jones
“District 9” Dan Kaufman, Peter Muyzers, Robert Habros and Matt Aitken
“Star Trek” Roger Guyett, Russell Earl, Paul Kavanagh and Burt Dalton

Writing (Adapted Screenplay)

“District 9” Written by Neill Blomkamp and Terri Tatchell
“An Education” Screenplay by Nick Hornby
“In the Loop” Screenplay by Jesse Armstrong, Simon Blackwell, Armando Iannucci, Tony Roche
“Precious: Based on the Novel ‘Push’ by Sapphire” Screenplay by Geoffrey Fletcher
“Up in the Air” Screenplay by Jason Reitman and Sheldon Turner

Writing (Original Screenplay)

“The Hurt Locker” Written by Mark Boal
“Inglourious Basterds” Written by Quentin Tarantino
“The Messenger” Written by Alessandro Camon & Oren Moverman
“A Serious Man” Written by Joel Coen & Ethan Coen
“Up” Screenplay by Bob Peterson, Pete Docter, Story by Pete Docter, Bob Peterson, Tom McCarthy

Sursa: oscars.org

Tagged with: , , , ,

Globurile de Aur 2010 – lista completă a câştigătorilor

Posted in Film by cridas on 18/01/2010

Globurile de Aur 2010 – lista completă a câştigătorilor

Cel mai bun film (dramă) – «Avatar»
Cel mai bun regizor – James Cameron («Avatar»)
Cel mai bun film (comedie/musical) – «The Hangover»
Cel mai bun actor într-o dramă – Jeff Bridges («Crazy Heart»)
Cea mai bună actriţă într-o dramă – Sandra Bullock («The Blind Side»)
Cel mai bun actor într-o comedie/musical – Robert Downey Jr. («Sherlock Holmes»)
Cea mai bună actriţă într-o comedie/musical – Meryl Streep («Julie & Julia»)
Cel mai bun actor în rol secundar – Christoph Waltz («Inglourious Basterds»)
Cea mai bună actriţă în rol secundar – Mo’Nique («Precious: Based on the Novel Push by Sapphire»)
Cel mai bun lungmetraj animat – «Up»
Cel mai bun scenariu – Jason Reitman şi Sheldon Turner («Up in the Air»)
Cel mai bun film într-o limbă străină – «Das Weisse Band»
Cel mai bun serial de televiziune (dramă) – «Mad Men»
Cel mai bun serial (comedie/ musical) – «Glee»
Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial (comedie/musical): Toni Collette («United States of Tara»)
Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial (dramă): Juliana Margulies («The Good Wife»)
Cel mai bun actor în rol principal într-un serial (dramă): Michael C. Hall («Dexter»)
Cel mai bun actor în rol principal într-un serial (comedie/musical) – Alec Baldwin («30 Rock»)
Cea mai bună miniserie TV: «Grey Gardens»
Cea mai bună actriţă într-o miniserie de televiziune – Drew Barrymore («Grey Gardens»)
Cel mai bun actor într-o miniserie de televiziune – Kevin Bacon («Taking Chance»)
Cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-un serial tv – Chloë Sevigny («Big Love»)
Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un serial tv: John Lithgow («Dexter»)
Cea mai bună coloană sonoră – Michael Giacchino («Up»)
Cea mai bună temă muzicală: «The Weary Kind» («Crazy Heart»)
Premiul Cecil B. DeMille pentru întreaga carieră – Martin Scorsese

„HBO romanesc” se va lansa in ianuarie 2010

Posted in Film by cridas on 30/12/2009

Prima televiziune de filme româneşti, Autentic Cinema TV, a primit licenţă audiovizuală prin satelit de la CNA. Lansarea este preconizată pentru luna ianuarie pe cablu iar din martie 2010 pe satelit.  Autentic Cinema TV va fi difuzat şi în format IPTV tot de la începutul anului viitor şi va fi disponibil în primul an de emisie doar abonaţilor platformei Dolce a Romtelecom.

În primul an de emisie, postul Autentic Cinema TV va difuza filme fără pauze publicitare.

Filmele romanesti ale anului 2010

Posted in Film by cridas on 30/12/2009

22 filme romanesti de fictiune ar putea sa ajunga anul viitor pe ecranele noastre. 2010 promite sa fie un an la fel de bun ca 2009, mai bun chiar daca ne luam dupa cantitate . Ar fi, oricum, anul cu cele mai multe premiere din 1990 incoace si cu cele mai multe debuturi in lungmetraj -11, dar si primul an cu un numar remarcabil de coproductii. Iata mai jos filmele pe care ar trebui sa le vedem in 2010

„Aurora” de Cristi Puiu
Coproductie romano-elvetiano-franco-germana a carei productie a fost invaluita in mister, ca la un blockbuster american. Dinspre Mandragora Movies, producatorul roman, n-a transpirat decat faptul ca cineastul n-a fost multumit de niciunul dintre actorii care s-au prezentat la casting, de aceea a facut scoala de soferi si a interpretat chiar el rolul principal, cel al unui cuadragenar in plina criza existentiala dupa ce a divortat si si-a dat demisia.

„Felicia inainte de toate” de Razvan Radulescu si Melissa de Raaf (debut)
Filmul e gata de mult, dar in acest an a circulat pe la festivaluri. Scenaristul Razvan Radulescu si nemtoaica Melissa de Raaf semneaza un film de actualitate despre o zi din viata unei familii  din zilele noastre ai carei membri nu au experienta comunicarii. Ozana Oancea interpreteaza rolul Feliciei, o tanara femeie stabilita in Olanda, care se pregateste sa se intoarca in tara de adoptie dupa ce si-a vizitat familia din Romania.  Ileana Cernat, Adina Andrei, Vasile Mentzel si Serban Georgevici completeaza distributia.  Filmul a primit, in noiembrie, Premiul Cineuropa la Festivalul de la Estoril (Portugalia).

„Medalia de onoare” de Calin Netzer
Cel mai proaspat film romanesc multi-premiat in afara, coproductia romano-germana a lui Calin Netzer a fost senzatia Festivalului de la Salonic, de unde a plecat cu nu mai putin de cinci premii – Premiul Special al Juriului “Silver Alexander”, Premiul pentru scenariu – Tudor Voican, Premiul de interpretare masculina – Victor Rebengiuc, Premiul FIPRESCI si Premiul Special acordat de Asociatia Tehnicienilor de Film, Televiziune si Audiovizual din Grecia. A mai luat premii si la Torino. Al doilea film al lui Calin Netzer dupa “Maria”, “Medalia de onoare” e povestea unui pensionar care in 1995 primeste o invitatie la Cotroceni, unde presedintele urmeaza sa-l premieze pentru fapte de arme din al doilea razboi mondial de care, insa, nu se stie “vinovat”. Gurile rele spun ca Victor Rebengiuc e foarte bun. Si ca la fel de buni sunt Camelia Zorlescu, Mimi Branescu, Ion Lucian, Constantin Draganescu, Gabriel Spahiu. Pana si Ion Iliescu are un cameo!

„Caravana cinematografica” de Titus Muntean
Ecranizare a nuvelei omonime a lui Ioan Grosan, filmul e o coproductie romano-germana avandu-i pe Dorian Boguta si Mircea Diaconu in rolurile principale. Actiunea se desfasoara catre sfarsitul anilor 50 si inceputul anilor 60, cand caravanele cinematografice strabat tara in lung si-n lat pentru a transmite prin filme rusesti de propaganda indemnul partidului. Una dintre ele ajunge pe o vreme caineasca intr-un sat izolat din Transilvania. Este al doilea film al lui Titus Muntean care dupa debutul foarte bun cu “Examen” (2003) a luat o pauza prea lunga.

„Portretul luptatorului la tinerete” de Constantin Popescu (debut)
Prima parte a anuntatei trilogii despre rezistenta anticomunista din munti, filmul realizat de Constantin Popescu dupa propriul scenariu se ocupa de gruparea din Fagaras, condusa de Ion Gavrila Ogoranu (interpretat de Constantin Dita). Celelalte – daca vor mai fi realizate – vor avea in centru figurile fratilor Toma si Petru Arnautoiu, respectiv Elisabeta Rizea. Din pacate, cineastul n-a mai apucat sa-l prinda in viata pe Ion Gavrila Ogoranu. Distributia e ampla (130 actori si 400 figuranti) si aproape exclusiv masculina: Bogdan Dumitrache, Mimi Branescu, Alin Mihalache, Catalin Babiuc, Alex Potocean, Mihai Constantin s.a.

„Principii de viata” de Constantin Popescu
E posibil ca filmul pe care Popescu l-a turnat in aceasta toamna sa iasa pe ecranele noastre toamna viitoare. Realizat dupa scenariul lui Razvan Radulescu, trebuia initial sa fie regizat de Radu Jude. Vlad Ivanov – la primul rol principal intr-un lungmetraj – este un barbat recasatorit si cu copii din ambele casatorii – care are dificultati in a relationa cu baiatul cel mare, adolescent. O felie de viata. Alti actori: Gabriel Huian, Rodica Lazar, Crina Muresan, Nicolae Nastasia, Victoria Cocias, Gabriel Spahiu.

„Copilaria lui Icar” de Alexandru Iordachescu (debut)
Tanarul cineast roman stabilit in Elvetia debuteaza cu un film ambitios care nu are nimic de-a face cu minimalismul colegilor de generatie. Din contra, e o poveste cu aer SF, nelocalizata geografic, in care manipularea genetica, tineretea vesnica si reintoarcerea in trecut ar trimite mai degraba spre Mircea Eliade. Faima trista a filmului e ca la sfarsitul filmarilor, protagonistul Guillaume Depardieu s-a imbolnavit grav si a murit. Din distributie mai fac parte Alysson Paradis, Carlo Brandt, Dorotheea Petre si Maria Dinulescu.

„Marti dupa Craciun” de Radu Muntean
Filmarile au avut loc in aceasta toamna. Mimi Branescu, Mirela Oprisor, Maria Popistasu, Dragos Bucur si Victor Rebengiuc sunt protagonistii unei drame din zilele noastre despre un barbat tanar cu copil care in preajma Craciunului trebuie sa se hotarasca intre nevasta si amanta. Aflat la al patrulea film dupa “Furia”, “Hartia va fi albastra” si “Boogie”, Radu Muntean pare sa se orienteze asumat spre studii de caractere in loc de radiografii sociale.

“Undeva la Palilula” de Silviu Purcarete (debut)
O productie scumpa (1.6 milioane euro) desfasurata intr-o hala industriala de 10.000 metri patrati in care  scenografii Helmut Stürmer si Dragos Buhagiar au construit un sanatoriu-lazaret unde se ajunge pe calea ferata – spatiul central al acestei comedii negre si alegorice despre viata in comunism. Alti colaboratori din teatru ai regizorului se regasesc in echipa: creatoarea de costume Lia Mantoc, compozitorul Vasile Sirli, actorii Ilie Gheorghe sau Ofelia Popii. Rolul principal e interpretat de Dimeny Aron, iar din distributie mai fac parte Razvan Vasilescu, Ioana Craciunescu, George Mihaita, Marcel Iures, Marius Manole si Constantin Chiriac.

„Tatal fantoma” de Lucian Georgescu (debut)
Marcel Iures e protagonistul acestui film inspirat dintr-o poveste scrisa de americanul Barry Gifford. Scenaristul lui David Lynch la “Wild at Heart” sau “Lost Highway” si-a descoperit in 2003 radacinile romanesti, pentru ca bunicul sau a parasit Bucovina stabilindu-se in Statele Unite. “Tatal fantoma” e, asadar, un film autobiografic, urmarind calatoria initiatica pe care un savant american o face in provinciile fostului Imperiu Austro-Ungar pentru a regasi istoria familiei. Coproductie romano-germana, filmul trebuia initial sa fie regizat de regretatul Ovidiu Bose Pastina. Baiatul acestuia are un mic rol in film, la fel si Barry Gifford. Mihaela Sarbu, Mihai Constantin, Valer Dellakeza, Nicodim Ungureanu si Mirela Oprisor completeaza distributia.

„Eu cand vreau sa fluier, fluier” de Florin Serban (debut)
Coproductie romano-suedezo-germana, filmul are la baza piesa de teatru cu acelasi nume a Andreei Valean si se concentreaza pe povestea unui tanar dintr-un penitenciar care se indragosteste de o studenta la psihologie si incearca sa evadeze cu cateva zile inainte de eliberare. E primul lungmetraj romanesc pentru a carui distributie s-a facut un casting amanuntit in centrele de reeducare pentru minori. In rolul principal a fost insa ales George Pistereanu, absolvent al Liceului de Arta “Dinu Lipatti” din Bucuresti. Ada Condeescu o interpreteaza pe studenta. In film mai apar Clara Voda si Mihai Constantin. Florin Serban a studiat regia de film la UNATC si Columbia University.

“Morgen” de Marian Crisan (debut)
Plecand de la un articol din presa, Marian Crisan (care a primit in 1998 Palme d’Or-ul pentru scurtmetraj cu “Megatron”) construieste o poveste despre un barbat de langa Salonta (orasul sau natal), care pleaca la pescuit si se intoarce cu un refugiat kurd. Filmul e o coproductie romano-maghiaro-franceza, iar din distributie fac parte actorul turc Yalcin Yilmaz, actori romani din Ardeal si maghiari: Andras Hathazi (in rolul principal), Elvira Rambu, Dorin C. Zachei, Molnár Levente, Razvan Vicoveanu, Alina Berzunteanu, Ion Ruscut.

„Mar Nero” de Federico Biondi (debut)
Coproductie italiano-franco-romana semnata de un italian, filmata in mica masura si in Romania, si care are pe generic si actori romani. Dorotheea Petre, in rol principal, interpreteaza rolul unei tinere femei plecate din Romania pentru a lucra ca menajera in Italia. Filmul se concentreaza pe relatia dintre romanca si patroana ei din Italia, relatie ce depaseste neincrederea initiala pentru a deveni la final foarte calda. Filmul a avut premiera la editia de anul trecut a Festivalului de la Locarno, unde Ilaria Occhiali, partenera Dorotheei Petre, a fost distinsa cu Leopardul de Argint pentru interpretare feminina. In roluri de mai mica intindere apar Vlad Ivanov, Maia Morgenstern si Theodor Danetti.

„Ursul” de Dan Chisu (debut)
Organizator de festival, scriitor, bucatar, om de afaceri si de televiziune, Dan Chisu se lanseaza si in cinema. Are deja doua lungmetraje, dar niciunul n-a iesit inca pe ecrane. “Ursul” e un roadmovie a carui actiune se petrece in 1990 si implica un urs de la Circul de Stat, batran si bolnav, pe care managerul – inghesuit de probleme financiare – vrea sa-l vanda unui vanator neamt. Angajatii circului se opun si pleaca in munti pe urmele tranzactiei. Pentru ca Circul de Stat e cerut o chirie exorbitanta, producatorii romani au fost nevoiti sa-l reconstruiasca. Distributie: Serban Pavlu, Mihai Constantin, Claudiu Bleont, Magda Catone, Andreea Gramosteanu.

„Poker” de Sergiu Nicolaescu
Adaptare cinematografica a piesei de succes scrise de Adrian Lustig si jucate la Teatrul de Comedie, in regia lui Alexandru Tocilescu. Marketata ca “a doua comedie din cariera lui Sergiu Nicolaescu”, “Poker” are in distributie o parte dintre actorii din piesa: Vladimir Gaitan, Valentin Teodosiu, Horatiu Malaele, Ion Ritiu si Jojo. In mare, e vorba de patru prieteni care reprezinta fiecare o categorie sociala: medicul fara  constiinta, politicianul fara scrupule, omul de afaceri care a facut avere in America si seful mafiei locale.

„Nunta in Basarabia” de Nap Toader (Napoleon Helmis)
Premiat recent la Festivalul “Black Nights” din Tallinn cu Premiul Special al Juriului. La sase ani dupa “Italiencele”, regizorul isi schimba numele “de scena” si revine cu o coproductie romano-moldoveano-luxemburgheza despre un dirijor roman si o balerina basarabeanca, proaspat casatoriti in Romania, care vor sa organizeze – pentru bani – o a doua nunta in Basarabia. Din distributie fac parte Vlad Logigan, Corina Druc, Victoria Bobu, Constantin Florescu, Igor Chistol.

„Luna verde” de Alexa Visarion
Un alt roadmovie despre tineri, semnat de un cineast care nu mai e tanar decat, poate, cu spiritul si care n-a mai facut film din 1991. Tudor Istodor, Ioana Anastasia Anton, Maia Morgenstern, Marius Manole, Marian Ralea si Razvan Vasilescu sunt pe generic. Un film care era asteptat pe ecrane si in 2009.

“Tanti” de Serban Marinescu
Alt film de actualitate, realizat dupa scenariul lui Mircea Daneliuc, in care se regasesc straini, copiii strazii din Bucuresti, sotii inselate, amante experimentate, profesori saraci. Cecilia Barbora Mircea Silaghi, Cosmina Pasarin, Crina Semciuc si Ana Pasti sunt pe generic. Si acest film era anuntat pentru 2009.

„Periferic” de Bogdan George Apetri (debut)
Realizat dupa scenariul Ioanei Uricaru si al lui Cristian Mungiu, dezvoltat in mai multi ani si rescris de Tudor Voican si Bogdan George Apetri. Filmat in acest an. O poveste contemporana cu Ana Ularu, Andi Vasluianu, Mimi Branescu si Ioana Flora. Bogdan George Apetri a studiat film si imagine la Columbia University. Protagonista Ana Ularu joaca o anti-eroina, o femeie care iese pentru o zi din inchisoare, rastimp in care trebuie sa rezolve mai multe probleme legate de familie si de fostul peste.

“Buna, ce faci?” de Alexandru Matei (debut)
Comedie romantica despre doi soti care se reindragostesc pe internet, fara sa-si cunoasca adevarata identitate. Protagonisti sunt Dana Voicu si Ionel Mihailescu. Scenariul e scris de Lia Bugnar, iar filmul e o coproductie romano-italiano-spaniola.

“Liceenii mileniului trei” de Adrian Popovici
Continuarea seriei “Liceenilor”. George Sovu si Pascal Ilie Virgil au scris scenariul care reuneste familii disfuntionale, droguri si alcool. Filmarile au avut loc in 2008. Interpreti: Ioana Blaj, Cristian Popa, Iulia Verdes, Costel Cascaval, Andi Vasluianu.

“Casanova, identitate feminina” de Marius-Theodor Barna
Ar fi trebuit sa aiba premiera in 2009. Este acel film despre care Maria Dinulescu, protagonista lui, spune pe unde are ocazia: “Nu va duceti sa-l vedeti!”, ceea ce te face, normal, si mai dornic sa-l vezi. Maria Dinulescu e Casanova la feminin, ceilalti interpreti fiind Magda Catone, George Alexandru, Nicolae Petrica si Mimi Branescu.

sursa Hotnews

Tagged with: , , , , , ,

Panic Attack – roboţi uriaşi atacă Montevideo

Posted in Film by cridas on 04/12/2009

„Atac de panică”, roboţi uriaşi atacă Montevideo, este scurt metrajul pe care Federico Alvarez l-a realizat cu numai 300 de dolari si care i-a adus celebritatea.

Tagged with: , , , ,

Food, Inc. – filmul care dezvăluie secretele industriei alimentare controlată de multinaţionale

Posted in Film by cridas on 16/06/2009

Documentarul, regizat de Robert Kenner, va avea lansarea oficială vineri, 19 iunie, durează o oră şi 34 de minute, timp în care veţi afla secretele din spatele industriei alimentare condusă de companiile multinaţionale. La ce pericole vă expuneţi atunci când mâncaţi anumite produse, puteţi afla din acest film.

Portia de sanatate – incearca: Produse BIO romanesti

Tagged with: , , , , ,

David Carradine, descoperit mort, în Bangkok

Posted in Film by cridas on 05/06/2009

US-CELEB-CARRADINEActorul american David Carradine a fost găsit mort, miercuri, în camera sa de hotel din Bangkok, autorităţile locale indicând că acesta a fost descoperit de o cameristă spânzurat în dulap, informează BBC News Online.

Potrivit poliţiei din Bangkok, actorul avea o sfoară în jurul gâtului şi a organelor genitale.

Potrivit agentului său, Chuck Binder, actorul se afla în Thailanda pentru filmările la un nou lungmetraj – „Stretch„.

Carradine făcea parte dintr-o venerabilă familie de artişti de la Hollywood, care îi include şi pe tatăl său, actorul John Carradine, şi fratele Keith Carradine.

Carradine, cunoscut din rolurile sale în filme precum „Kill Bill” şi „Kung Fu” avea 72 de ani.

Actorul a fost nominalizat de patru ori la premiile Globul de Aur şi o dată la premiile Emmy şi a câştigat un premiu National Board of Review. De asemenea, el a primit şi premiul publicului în cadrul secţiunii Quinzaine des Realisateurs a Festivalului de Film de la Cannes, pentru rolul său din filmul „Americana” (1983).

FRANCE-CINEMA-CANNES--CARRADINEDavid Caradine a mai jucat în filme precum „Crank: Tensiune maximă” (2009), „Kill Bill: Volumul 2” (2004), „Kill Bill: Volumul 1” (2003), „În captivitate” (2001), „Lumina blândă a dimineţii” (2000), „Piraţii Paradisului” (1998), „Furia” (1997), „Kung Fu – Legenda continuă” (1993), „Pasărea pe sârmă” (1990), „Behind Enemy Lines” (1986), „Kung Fu: The Movie / Arta simţurilor” (1986), „Lupul singuratic” (1983), „Gauguin, salbaticul” (1980), „Crimele din Mica Italie” (1973), „Kung Fu” (1972).

De asemenea, Carradine a avut ca pasiune şi muzica, el înregistrând, de-a lungul carierei sale, peste 60 de piese aparţinând unor genuri muzicale diferite.

Sursa: Mediafax

Tagged with: , ,